Mai
întâi de toate, să începem cu câteva lucruri despre flăcările gemene,
care sperăm să liniștească niște zvonuri. Da, aveți o singură flacără
geamănă și, nu, nu este foarte probabil ca flacăra voastră geamănă să se
afle pe Pământ. Desigur, există excepții, și, conform înregistrărilor
akashice, chiar acum pe Pământ se află, în același timp, aproximativ 58
de perechi de flăcări gemene. Am spune că în acest moment există pe
Pământ circa 58.000 de perechi de suflete care cred că sunt flăcări
gemene, dar se înșală.
Acest fapt nu invalidează și nu scade
nicicum din frumusețea relațiilor pline de iubire. Dimpotrivă, multe din
aceste relații implică legături de suflet profunde, iar multe dintre
ele sunt orchestrate de flăcările gemene ale partenerilor implicați.
Pe
Pământ există multe tipuri de relații, după cum vom vedea în scurt
timp. Multe dintre acestea implică o legătură foarte profundă, intimă,
cu suflete din aceeași familie sau din familii de suflet asemănătoare.
În unele cazuri, partenerii au fost aduși împreună cu multă intensitate,
deoarece aceasta este singura cale prin care sufletele implicate și-ar
lua un angajament unul față de celălalt. Angajamentul în relație nu este
întotdeauna un lucru bun, dar adesea este necesar pentru ca membrii
cuplurilor să învețe lecții de suflet pe care nu le-ar învăța cu
ușurință singuri.
Motivul pentru care pe Pământ se află atât de
puține flăcări gemene în același timp este foarte simplu. Dat fiind că
viața de pe Pământ este dificilă în mod inerent și este foarte ușor ca
sufletele să se rătăcească, majoritatea ființelor umane de pe Pământ au
nevoie de un stimulent puternic pentru a crește și evolua, și de cineva
foarte apropiat ca să le ajute pe parcurs. Faptul că un membru al
perechii de flăcări gemene se află în tărâmurile mai înalte are rolul să
creeze siguranța că niciunul din cele două suflete nu se va bloca
într-un ciclu de reîncarnare aparent fără sfârșit.
Înainte de a
intra prea mult în acest subiect, permiteți-ne să definim exact noțiunea
de „flacără geamănă”. La începutul apariției sufletelor din
Dumnezeu-Sursa, pe măsură ce ele au coborât prin densități pe linia
genealogică a diferențierii descrise mai devreme, au ajuns la nivelul
suprasufletului. În majoritatea cazurilor, suprasufletul s-a divizat în
șase perechi de flăcări gemene, care au devenit 12 suflete individuale.
Flacăra
ta geamănă este celălalt suflet care a apărut odată cu tine. Oare
fiecare suflet are o flacără geamănă? În realitate, nu. Există un număr
restrâns de suflete care nu s-au divizat în maniera normală și au
reținut ambele polarități ale lor într-o singură ființă. De obicei,
sufletele care compun perechile de flăcări gemene vor fi unul masculin
și celălalt feminin. Totuși, uneori, aspectele masculin și feminin se
vor afla într-un singur suflet. Alteori, pot exista flăcări gemene
masculin-masculin și feminin-feminin. În rare cazuri, este posibil să
existe suflete triple – trei suflete care au apărut din suprasuflet în
același timp. Dar, în 99,9% din cazuri, apăreți ca pereche de flăcări
gemene, iar unul dintre voi rămâne în tărâmurile mai înalte în timp ce
celălalt merge să exploreze lumile mai dense.Multe
flăcări gemene aflate în dimensiunile mai înalte nu s-au încarnat
niciodată mai jos de densitatea a 6-a*. Eu, Leah, am fost la nivelul
cinci, dar nu am fost niciodată la nivelele trei sau patru.
Unele
perechi de flăcări gemene au făcut schimb de roluri, aceasta însemnând
că geamănul care se află în prezent pe Pământ sau în altă lume de
densitate mai joasă s-a aflat anterior în dimensiunile mai înalte, în
timp ce cel care se află acum în tărâmurile mai înalte s-a aflat pe
Pământ (sau pe o planetă asemănătoare).
Când sunt împreună
flăcările gemene? Dintr-un punct de vedere ultim, ele sunt împreună tot
timpul, dar, evident, nu pare să fie așa din punctul de vedere al
sufletului încarnat pe Pământ. Majoritatea flăcărilor gemene au petrecut
un timp împreună între încarnări sau în experiențe în-afara-corpului,
în meditații profunde ori în starea de vis. Uneori, ambii membri se vor
afla în aceeași dimensiune simultan (de obicei, la nivelul șase* sau mai
sus), în funcție de ce anume vrea să învețe fiecare suflet individual.
În
cele din urmă, toate sufletele ajung să fie suficient de evoluate,
încât să meargă în orice nivel sau dimensiune doresc, caz în care
sunteți liberi să vă petreceți timpul împreună cu flacăra voastră
geamănă, sau nu. De dragul simplității, vom spune că cerința minimă
pentru „acces nelimitat” la flacăra voastră geamănă este o conștiință de
nivelul șase*.
Pe planeta Pământ sunt prevăzute multe restricții
care să împiedice contactul prematur cu flăcările gemene. Aceste
condiții sunt menite să ajute sufletele să își concentreze atenția la
scopul și misiunea vieții lor. Sufletul vostru a fost de acord cu aceste
limite înainte de a se încarna aici. Cea mai des întâlnită măsură de
siguranță este orchestrată de partea-părinte a sufletului vostru. În
esență, sufletul vostru este de acord să vă țină departe de un contact
deschis cu flacăra voastră geamănă înainte ca voi să fi evoluat
suficient de mult, încât să fiți capabili să faceți față la
ramificațiile emoționale ale unui astfel de contact. Multe suflete
relativ neevoluate ar lăsa baltă totul și ar căuta o ieșire imediată din
corp dacă li s-ar da ocazia să comunice cu flacăra lor geamănă aflată
în tărâmurile mai înalte. Cel puțin, și-ar pierde interesul de a
continua să meargă pe calea lor pământească și ar putea petrece fiecare
minut al zilei tânjind după complementul lor cosmic.
Dacă asemenea
suflete mai puțin evoluate au dificultăți cu lecțiile lor pământești
(și de obicei au), atunci, în acest caz, au două motive pentru a părăsi
Pământul. Primul este că încep să își amintească faptul că viața din
tărâmurile mai înalte este lipsită de suferință. Al doilea este că își
amintesc bucuria uniunii cu complementul lor. Ceea ce ar simți atunci ar
fi cu siguranță mai de dorit decât suferința care pare să însoțească
viața de pe Pământ.Dat fiind că Pământul este o planetă cu liber
arbitru, fragmentul principal al sufletelor poate refuza să respecte
măsurile de siguranță inerente în cadrul sistemului actual. În plus,
unor flăcări gemene le este dor atât de mult de complementele lor aflate
pe Pământ, încât ar putea să insiste să vină pe Pământ ca să își
găsească partenerul. Uneori, sufletul încarnat pe Pământ încearcă
disperat să își convingă complementul aflat în tărâmurile mai înalte să
se încarneze pe Pământ și reușește să îl facă să vină aici.
În
rarele cazuri în care flăcările gemene se întâlnesc pe Pământ, aproape
întotdeauna relația lor este extrem de dificilă. În primul rând, este
probabil ca ambii parteneri să fie implicați în alte relații înainte să
se întâlnească. Datorită naturii intense a faptului de a-ți întâlni
flacăra geamănă, devine dificil să îți desfășori așa-numita „treabă, ca
de obicei” pe Pământ.
Dat fiind că partea-părinte a sufletului nu
aprobă întâlnirile între flăcările gemene pe Pământ, asemenea aspecte
mai înalte ale sinelui nu orchestrează întâlnirea și nu pregătesc
indivizii în prealabil. Într-un sens, perechile de flăcări gemene sunt
pe cont propriu și nu primesc ajutor de la membrii familiei lor de
suflet. (Desigur, membrii familiei lor de suflet le iubesc profund, în
timp ce dau din capetele lor din dimensiunile mai înalte a neîncredere
față de ceea ce se întâmplă.)
Un alt motiv pentru care flăcările
gemene se întâlnesc rareori pe Pământ este că suprasufletul care
cuprinde cele șase perechi de flăcări gemene vrea de obicei să aibă o
diversitate de experiențe de viață de la cei șase membri care se
întrupează pe Pământ, astfel că fiecare din cei șase membri va avea
tendința să se încarneze în zone foarte diferite ale Pământului, în
circumstanțe diferite. Așadar, membrii familiei principale de suflet se
întâlnesc rareori, și încă și mai rar dacă aceștia sunt flăcări gemene.
Majoritatea relațiilor între suflete pereche sunt de fapt între membri ai familiei de suflet secundare sau extinse.
Totuși, aceste relații pot fi foarte intense și frumoase, și adesea
sunt interpretate greșit ca întâlniri între flăcări gemene.
(...)
Ca
să rezumăm: reamintirea flăcării voastre gemene poate fi ceva șocant
dacă nu ați evoluat suficient de mult, mai ales dacă ați fost adormiți
și ați visat la dualitate o perioadă lungă de timp. Aceasta deoarece
reamintirea bruscă poate trezi o dorință intensă de a fi împreună cu
flacăra geamănă. Această dorință poate îndepărta sufletul încarnat pe
Pământ de la responsabilitățile sale pământești. Acum, sufletul încarnat
pe Pământ nu mai vrea să trăiască în lume și nu se mai poate gândi la
altceva decât la complementul său din tărâmurile mai înalte.
„– Abia aștept să ies din acest infern numit Pământ, ca să mă reunesc cu flacăra mea geamănă”,
plânge și se lamentează el. Nu numai că iubirea dintre ei este atât de
intensă, încât acesta nu se mai poate concentra la chestiunile
pământești, dar, adesea, împreună cu această iubire intensă vine și o
reamintire despre cum sunt tărâmurilor mai înalte – fără războaie,
sărăcie, suferință etc. Acest lucru intensifică dorul, dat fiind că
majoritatea sufletelor încarnate pe Pământ care iau totuși contact cu
flăcările lor gemene au evoluat suficient de mult, încât sunt
„plictisite și obosite” de drama dualității.
Vă rugăm să ne
scuzați că repetăm această idee, dar vrem să ne asigurăm că înțelegeți
ce presupune faptul de a vă întâlni flacăra geamănă.
Sursa articolului: Capitolul 2 al cărții „Integrarea sufletului” (de Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii și Leah), Editura Proxima Mundi, 2013
Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email gabi.gabriela58@yahoo.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.