Maestru Reiki,Maestru Karuna ,Terapia Vindecarii cu Ingeri-Angel Healing Master Teacher.

Maestru Reiki,Maestru Karuna ,Terapia Vindecarii cu Ingeri-Angel Healing Master Teacher.

Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 noiembrie 2020

Mecanisme de autoreglare energetică...


 La nivel material,vizibil,viaţa este o sumă de elemente şi o consecinţă a interrelaţionării dintre acestea,pornind de la acele dimensiuni unde materia este astfel organizată încît nu o putem detecta cu simţurile obişnuite şi continuînd cu expresia manifestă şi tangibilă a materiei condensate, asupra căreia în fiecare clipă omul acţionează transformînd-o în ceea ce îşi doreşte sau luînd-o ca atare pentru diversele scopuri.

Luînd în mod particular omul spre a efectua o analiză asupra vieţii reprezentată de el,vom descoperi şi redescoperi că el este spirit,suflet,minte şi trup,cel puţin în părţile lui esenţiale şi că una dintre aceste părţi constituente lipsită de oricare dintre celelalte ar  duce în mod invariabil, mai devreme sau mai tîrziu,la destructurarea fiinţei sale materiale,la suprimarea existenţei fizice a omului…Iată cîteva exemple uzuale în sprijinul acestei afirmaţii,prin intermediul cărora vă voi aminti expresii specifice referitoare la diviziunea omului…

Aţi auzit nu de puţine ori spunîndu-se despre cîte cineva că nu are suflet,că e lipsit de spirit,că i-a plecat sufletul de dor ,sau că nu are minte…Aceste expresii definesc uluitor de simplu şi de exact starea în care o fiinţă se află la un moment dat al existenţei ei:lipsită de tăria sufletească,de baza spirituală,ori de puterea minţii…

Aceste expresii dragii mei,îşi au sorgintea în nespusa înţelepciune populară datorată capacităţii omului simplu de a medita asupra fiinţelor,faptelor şi lucrurilor din jurul lui, cărora de cele mai multe ori din necesitate omul le-a căutat înţelesul…De ce necesitate ?

Fiindcă atunci cînd constaţi nu doar o dată,că un cuvînt al cuiva,o privire,sau un gest îţi pot modifica dramatic destinul,viaţa,te întrebi la început uluit apoi profund preocupat,ce forţe teribile se ascund în spatele unui cuvînt, a unei priviri,a unui gest…Ce anume declanşează fatalitatea,ce anume minunea,binecuvîntarea ?

Şi vrînd nevrînd,accepţi în cele din urmă că dincolo de cele văzute se află ceva nevăzut,dar prezent şi că de cînd te naşti şi pînă mori aceste lucruri te includ necontenit…Dar sunt lucruri despre care nu ai fost învăţat mai nimic şi se numesc simplu gînd,sentiment,cuvînt  şi pot fi pentru tine viaţă sau moarte.

Şi iată,revenim în acest moment la analiza părţilor constituente ale unei fiinţe în general,ale omului în particular,subliniind un adevăr de prea multe ori omis:lipsa de sintonie,de legătură armonioasă între sistemele unei fiinţe -spiritual,sufletesc,mental,etc.-o duc pe aceasta treptat către degradare,către boală,dematerializare,moarte fizică şi pervertire,înnegurare sufletească…În orice lume vă veţi afla, aici sau dincolo,sufletul va da socoteală pentru culoarea lui.

Mai simplu spus,omul este cel mai mare duşman al lui însuşi.Dacă gîndurile,sentimentele şi faptele unui om nu exprimă şi nu conţin în ele însele unicul liant al exprimării, al manifestării vieţii şi anume iubirea,armonia,restul este degradare…Zi de zi,clipă de clipă.

Nu vă cere nimeni să simţiţi dintr-o dată iubirea cea mai pură pentru aproapele vostru şi chiar pentru voi înşivă,dar vi se cere minima înţelegere sau acceptare…Că Ion nu este Vasile şi că Paula nu e Maria.Vi se cere cu alte cuvinte,să nu judecaţi pe nimeni şi nimic atîta timp cît nu sunteţi întru totul (!) acea fiinţă,acel lucru…Neavînd cunoaşterea tuturor elementelor despre cineva sau ceva,sunteţi ignoranţi în acea problemă,deci nu o puteţi eticheta.

Conjuncturile care l-au făcut pe Ion criminal şi pe Vasile sfînt sunt total diferite şi nu suportă comparaţie,deci nici judecată…Dacă nu vă place de Ion aveţi cel puţin două alternative:să vă feriţi din calea lui şi să vă rugaţi pentru trezirea lui,pentru iluminarea lui,opţiuni ce pot fi simultane şi nu alternative.

Reţineţi dragii mei că singurele metode infailibile de autoprotecţie energetică sunt…Compasiunea,bunătatea, binecuvîntarea…”Binecuvîntează suflete al meu pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu.’’,ne îndeamnă psalmistul. Binecuvîntarea este cheia tuturor binefacerilor şi în cer şi pe pămînt.Trebuie să ştiţi că nu puteţi face nici un bine cu răul cum nu puteţi face lumină cu întuneric.

Judecata,dacă nu ştiaţi,este considerată crimă la nivel spiritual fiindcă atunci cînd trimiteţi gînduri şi sentimente negative către altcineva îl atacaţi pe acela cu energiile acestor gînduri şi sentimente la nivel spiritual,sufletesc şi mental,încărcîndu-l cu întunericul pe care l-aţi emanat şi făcînd şi mai mult din acel om ceea ce era deja…Distrugîndu-l.

Mai mult,conform Legii universale a Rezonanţei,ceea ce aţi emanat către univers la micro şi la macro,aceea veţi primi înapoi,judecata întorcîndu-se la dumneavoastră mai devreme sau mai tîrziu şi…Distrugîndu-vă.

Nu uitaţi,unica metodă infailibilă de autoapărare energetică este iubirea şi trebuie să sălăşluiască mereu în sufletul nostru,ea dînd astfel gîndurilor şi faptelor noastre tot binele dorit,sperat…

 Acest articol a aparut si in revista de terapii complementare LUMEA MISTERELOR 

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com  

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu