Viaţa spirituală nu este o viaţă paralelă cu cea trupească; cele două sunt unite în mod intim. Cine o cultivă trăieşte mai intens fiecare senzaţie, fiecare atingere, fiecare experienţă, fiecare relaţie interpersonală. Când afirmăm că fiinţa umană este capabilă de o viaţă spirituală ca urmare a inteligenţei sale spirituale, ne referim la faptul că posedă capacitatea necesară pentru un tip de experienţe, de întrebări, de mişcări şi de operaţiuni care sunt posibile numai la ea şi care nu numai că nu o îndepărtează de realitate, de lume, de materialitate şi de natură, ci, din contră, îi permite să trăiască cu mai multă intensitate, cu mai multă pătrundere, afundându-se până la ultimele niveluri. Viaţa spirituală eliberează fiinţa umană de rânduiala necesităţilor şi tocmai acest lucru o transformă în persoană.
Urmând gândirea lui Max Scheler, numim persoană acea fiinţă care se poate comporta în mod liber, în orice împrejurare; acea fiinţă capabilă să se opună oricărei situaţii, nu numai unei situaţii externe, ci şi interne. Această capacitate are nevoie, de educaţie, de cultivarea inteligenţei spirituale. “Spiritualul – afirmă Viktor Frankl – nu se dizolvă niciodată într-o situaţie; mereu este capabil să se distanţeze de situaţie fără să se dizolve în ea; să păstreze distanţa, să ia atitudine faţă de situaţie. Spiritualul posedă libertate pornind de la acea distanţă şi doar din perspectiva libertăţii sale spirituale, fiinţa umană se poate hotărî într-un sens sau altul, în favoarea sau contra unei dispoziţii, a unei baze caracterologice sau a unei predispoziţii instinctive. Într-un cuvânt, doar din perspectiva libertăţii sale spiritual omul poate să-şi afirme sau să-şi nege instinctul.” (Francesc Torralba-Inteligenta-spirituala)
Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email gabi.gabriela58@yahoo.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu