Energiile din această perioadă sunt foarte puternice, iar din această cauză unii au nevoie să doarmă mult mai mult decât de obicei, iar alții dorm foarte puțin. Depinde de persoană, depinde de modul în care acționează energiile în fiecare corp fizic.
De asemenea, unii constată că au parte de experiențe ciudate legate de visele lor.
Unii se întâlnesc în vis cu persoane care au un nivel înalt de vibrație și care le transmit diverse mesaje. Uneori noi comunicăm/ ne conectăm în vis cu oameni care sunt la același nivel energetic ca noi, ca să nu ne mai simțim singuri/ izolați.
Alte vise au rolul de a oferi cadrul pentru o curățare energetică. Alte vise nu au niciun sens pentru mintea noastră umană, dar au un sens mai înalt și plantează o sămânță în noi, astfel încât atunci când suntem pregătiți, acea sămânță va „înflori”, va produce un declic în noi.
Unii dintre noi „muncesc” în vis, se întâlnesc cu Familia lor de Lumină sau cu alte entități și lucrează împreună.
Pe de altă parte, tot ca urmare a energiilor foarte puternice, unii oameni vor constata că memoria lor este „tulburată”, că uită multe lucruri. (Franco DeNicola)- Mihaela Dan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu