Maestru Reiki,Maestru Karuna ,Terapia Vindecarii cu Ingeri-Angel Healing Master Teacher.

Maestru Reiki,Maestru Karuna ,Terapia Vindecarii cu Ingeri-Angel Healing Master Teacher.

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 18 august 2021

Este necesar să acceptăm...

Mulți oameni au în preajmă acum pe cineva drag care se află într-o etapă de procesare a unor emoții pe care acel om n-a reușit încă să le vindece.
Mulți oameni trec acum printr-o perioadă în care este necesar să învețe să dea drumul unor persoane dragi care se află la un alt nivel vibrațional decât ei; este necesar să învețe să nu mai tragă de alții, să nu mai facă presiuni asupra altora, să nu mai încerce să-i forțeze să evolueze într-un ritm pe care aceștia nu sunt capabili să-l mențină.
Nu putem trage după noi niște oameni care sunt la un alt nivel vibrațional, care sunt într-o altă etapă a evoluției lor.
Și nu spun asta în sensul în care noi le-am fi “superiori” acestor persoane; nu este vorba despre astfel de etichetări.
Este necesar să acceptăm că fiecare se află la nivelul său și că fiecare evoluează în ritmul potrivit pentru el, este necesar să le permitem celor dragi să-și urmeze propria Călătorie și noi să ne vedem de Călătoria personală.
Nu tragi de altul ca să-l iei cu tine, dar nici nu rămâi blocat alături de altul, fiindcă acesta nu este capabil să țină ritmul cu tine. Nu-ți oprești evoluția ca să-l aștepți pe altul.
Este necesar să acceptăm că acel om este la un alt nivel decât noi; îl iubim, dar nu putem decât să ne urmăm Călătoria și să-i permitem și lui să-și urmeze propria Călătorie, în ritmul său. (Anastacia Kompos)--

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.


 

marți, 17 august 2021

CÂND ÎNCHIDEM ANUMITE CICLURI DIN VIAȚA NOASTRĂ...

 

1. Apreciază experiența. Fiecare problemă a venit să te învețe o lecție, nu să te distrugă.
2. Mulțumește oglinzii. Mulțumește-i acelei persoane că a venit să te ajute să conștientizezi ce mai ai de vindecat în tine, și la ce nivel ești.
3. Nu iubi din necesitate sau vei deveni dependent de companie și nu vei putea fi fericit singur niciodată.
4. Nu-ți pierde zilele gândindu-te la ce nu a fost, la greșelile tale sau la cât de rău te tratează viața. Nu rămâne în trecut, astfel vei atrage mereu aceleași situații.
5. Nu trăi ca o victimă, victimele nu au putere, nu își asumă viața.
6. Nu irosi viața încercând cu disperare să fii acceptat.
7. Nu renunța. Urmează-ți visul, visul tău nu trebuie să depindă de aprobarea altcuiva.
De ce stai blocat când ușa este complet deschisă?
Ce merge, va merge. Ce nu merge nu era pentru tine. Fiecare dintre eșecurile tale este o altă lecție, te va ajuta să-ți construiești un viitor de succes, dacă ai suficientă stimă de sine pentru a nu înceta să încerci.
Uită-te la tine! Ești viu!
Ochii tăi văd, inima ta bate, mâinile se mișcă și generează lucruri mărețe.
Trage-te la răspundere. Lasă-i pe ceilalți în pace cu ei înșiși.
Nu aștepta să-ți aducă flori. Fii propria ta grădină și acolo fluturii se vor așeza, nu va trebui să alergi după ei.
-sursa- Bianka Luz

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 


 


luni, 16 august 2021

Trecerea verde...

 

Este perfect inutil pentru tine să-ți descarci frustrarea întrebându-mă: Când va avea loc adevărata trezire?
De ce ... tot ce crezi că nu se întâmplă este „nimic”?
Dacă nu simți asta, dacă nu vezi, dacă nu realizezi și nu vibrezi ... atunci, nu mai incerca.
Nu inca....
Totul se schimbă, de la elementele de bază.
Totul se prăbușeste, pentru a se recrea într-un mod nou, diferit de ce era înainte.
Și exact asta se întâmplă !!!
Daca te aștepți, doar la ceea ce îți proiectează mintea, pleaca de acolo.
Esti blocaț în așteptări, de ceva care da ... mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla, dar nu asta este ideea.
Nu aștepta soluții externe ... începe să le creezi singur.
De aceea, restricțiile devin din ce în ce mai dure. Ca să te scuture mai mult.
După cum ti-am spus întotdeauna ... întunericul servește luminii:
poti vedea ce se întâmplă, dintr-un punct de vedere negativ, sau poti vedea, ceea ce este: o creștere utilă și necesară a spiritualității planetei.
Întunericul, cooperează fără să știe.
Acum sun pașii cruciali
După cum iti spun mereu, nimic nu este întâmplător.
„Proiectul evolutiv” se manifestă peste tot și ne spune ce se întâmplă.
Hai să vorbim despre „pasajul verde”.
Nu-ți spune nimic? Nu-ți sună cunoscut?
Pasajul celei de-a patra chakre.
Încă nimic?
Destinație: inima.
Ești acolo.....bine.
Și de data asta ...fie o deschizi, fie o închizi.
Avem probleme: fie decizi să te extinzi și să te „reînnoiesti”, fie rămâi exact acolo unde esti.
Schimbarea este interioară!
Schimbarea, trebuie făcut „în interior”.
Restricțiile, sunt o oglindă a blocajelor, care încă există.
Cei care au făcut deja acest lucru, cei care au făcut deja o alegere în interiorul lor ... trebuie doar să o realizeze, cu maximă încredere și centrare, cu luciditate și seninătate.
Ai curajul, de a pune în acțiune ceea ce simți în inima ta ... și vei fi ajutat „dincolo de toată imaginația ta cea mai vie ``
Vei descoperi că realitatea 5D, devine un ajutor constant, odată ce ai pornit pe calea, celui mai strălucit sentiment al tau
Iti reamintesc că, 5D este o vibrație si o atitudine de maximă încredere.
Dacă arunci în aer indoielile, blocajele care te țin încă „jos” și vibreazi cu încredere ... obstacolele vor dispărea complet!
Depinde de tine să faci „prima mișcare”
Este esential, cu putere și hotărâre.
Apoi ... „realitatea subtilă” pe care o creezi, se va gândi la restul.
Încearcă si crezi in tot ce faci.
Marika M.
--Traducerea : Valentina Ionescu

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 

sâmbătă, 14 august 2021

O Fiinţă trezită...

 

"O Fiinţă trezită nu caută să schimbe pe nimeni. De obicei, este tăcută. Este în pace. Lucrează cu sine. Își urmărește gândurile, își urmărește acțiunile și se privește pe ea însăși când se enervează, când este deprimată, când se simte geloasă, invidioasă sau oricum altfel, pentru că, deși este trează, nu s-a oprit niciodată să fie om.
Treptat ajunge să recunoască: „Asta nu sunt eu. Aceasta este o iluzie, nu asta vreau." Înțelege și se transformă pentru a schimba energia a ceea ce vrea să atragă. Apoi, devine liberă și nu-i mai pasă de ce cred, simt sau spun alții despre ea.
Nu se compară cu nimeni.
Nu concurează cu nimeni.
Se observă doar pe sine. Nu se învârte țipând: „Eu sunt realitatea absolută. Eu sunt Dumnezeu."
Nu-și face cuvintele să vorbească mai tare decât exemplul său, dimpotrivă. Pentru că știe de unde vine și îi lasă pe ceilalți în pace.
O Fiinţă trezită știe că cheia pentru orice este reuniunea cu Totul în sine ... Așa mintea se odihnește în inimă.
O Fiinţă trezită nu mai încearcă să se identifice cu lumea, deoarece acum se identifica în interiorul său cu Universul."
Thierry Braye

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

 

 

vineri, 13 august 2021

Te poți vindeca singur...

 

"Te poți vindeca singur în momentul în care înțelegi că tu ești responsabil de boala ta/problema ta. Nu părinții, frații, societatea, soțul/soția, Dumnezeu sau oricine altcineva din exterior pe care să-l învinovățiți. Dacă vine cineva la tine și se ceartă cu tine, cum reacționezi? Te doare? Te deranjează? Simți undeva în corpul tău că nu te simți bine? Observă cum singur te sabotezi. Să țineți minte acest lucru, singurii responsabili sunteți voi. Fiecare alege în fiecare moment al vieții sale cum să se simtă în legătură cu cineva sau ceva. De ce nu ați alege să vă bucurați pentru cineva indiferent de opinia lui? De ce nu există înțelegerea că fiecare om are propiile lui opinii, credințe, Adevăruri și că sunteți diferiți? Aici e problema! Lăsați pe fiecare să fie așa cum este el, la un moment dat se va trezi și va realiza ce este bine și ce nu, fără să-i reproșați."
Sursa: ADIR - Invataturi Atlantida

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.