ARHANGHELUL METATRON este considerat drept cel mai pãmântesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om întelept si virtuos pe care, apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul sãu a fost toatã viata plin de credintã, de iubire pentru oameni si a fost foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea cã numai acela care învatã permanent din ceea ce petrece în el si în afara lui este capabil sã-si ajute cu adevãrat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunãtãtii inimii.Misiunea lui cereascã: El consemneazã în Cartea Vietii toate faptele noastre, ca nimic din experienta umanã sã nu se iroseascã, ci ca marii îndrumãtori de oameni sã aibã unde sã caute învãtãturile care ne salveazã în timpuri tulburi.Misiunea lui pe pãmânt: Ne ajutã sã avem mãsura corectã în tot ceea ce facem, apãrând ca martor al actiunilor noastre. Gratie lui, noi constientizãm puterea noastrã de a iubi si sensul existentei noastre.
Tot Metatron ne conduce cãtre starea de armonie în iubire, pentru ca noi sã ducem o viatã solarã, sãnãtoasã, echilibratã si calmã. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste.
Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email gabi.gabriela58@yahoo.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu