Astazi vreau sa vorbim despre suflet.Cineva spunea odata ca sufletul omului este crestin.In acest sens, omul nu se margineste doar sa poarte in suflet un soi de speranta.Unii spun ca poti pierde speranta, targuindu-te cu viata, dar cred ca gresesc, pentru ca speranta e irationala.
Ea e o parte a sentimentului religios si se naste, exista si prinde
radacini in om in pofida logicii, a ratiunii, in acord cu un soi de
absurd. Cred cu toata fiinta mea un lucru, ca sufletul omenesc este fara moarte, indivizibil si indestructibil.Cred fara rezerve in viata vesnica a sufletului si in invierea lui
Hristos, cel care a izbavit omul de pacate si ne-a dat speranta vietii
vesnice.Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde .Cât timp trupul ei e
drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de
ceară, sufletul ei , flacăra , pâlpâie vesel şi curajos, alungând
întunericul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când
trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra
se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii.
La fel şi sufletul omului, cât timp trupul e puternic şi în floare, el
se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă
mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând
vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său
material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi
harurile şi calităţile de altă dată.
Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind
egoişti, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu
alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele
instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca
specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din
instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea
sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară,
transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în
stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă
înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră
animalică, cu patimile trupului material.Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre,
mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a
reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică deasupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea
în timp şi spaţiu.Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră
existenţă reală şi incontestabilă , în măsura modestelor mele
posibilităţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu