Kundalini...

„Apocalipsa se termină cu viziunea unei cetăţi celeste, Noul Ierusalim, a cărei pereţi, temelii, porţi sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul. Prin acet oraş curge un fluviu: “Şi mi-a arătat un fluviu de apă vie, limpede ca un cristal, care ieşea din Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul oraşului şi pe cele două maluri ale fluviului era Arborele Vieţii ce producea de douăsprezece ori fructe, dând fructul său în fiecare lună şi ale cărui frunze serveau la tămăduirea popoarelor.”
Cum se făcea că arborele se găsea pe ambele maluri ale fluviului? Dacă am înţelege lucrurile literar, această descriere nu are nici un sens. În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu e un simbol; există în noi, şi fluviul, de asemenea, trece prin noi. Pentru că oraşul suntem noi; şi în centrul acestui oraş – în plexul solar – curge un fluviu cu un arbore al vieţii pe malurile sale. Plexul solar reprezintă arborele pe cele două maluri ale fluviului, dar de asemenea şi fluviul însuşi, această forţă, această vitalitate care circulă prin el. Şi unde sunt rădăcinile acestui arbore? Acestea sunt cele douăsprezece perechi de nervi şi de ganglioni dorsali: douăsprezece ramuri care produc douăsprezece fructe pe an. Aceste douăsprezece fructe sunt legate de cele douăsprezece semne ale zodiacului.
Să vedem acum proprietăţile acestor fructe. Primul fruct, (Berbecul) face omul activ, dinamic şi decis. Al doilea (Taurul), dă o mare sensibilitate, multă gentileţe şi bunătate. Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incită la a se interesa de tot şi de a călători. Al patrulea (Cancer), dă o mare mediumitate pentru a capta undele şi prezenţele cele mai subtile. Al cincilea (Leul), inspiră o mare nobleţe şi curajul necesar pentru a-i ajuta şi a-i salva pe alţii. Al şaselea (Fecioara), purifică şi curăţă. Al şaptelea (Balanţa), dă posibilitatea de a se uni la o cauză divină şi de a stabili în sine echilibrul cosmic. Al optulea (Scorpionul), luminează asupra morţii şi vieţii de apoi. Al nouălea (Săgetătorul), dă gustul întrebărilor filozofice şi religioase. Al zecelea (Capricornul) inspiră putere, autoritate pentru a domina pe alţii şi pe sine însuşi. Al unsprezecelea (Vărsătorul), dă sensul universalităţii, fraternităţii între naţiuni. Al doisprezecelea (Peştii), împinge la sacrificiu, la a suporta suferinţa şi chiar la a vedea partea bună şi a se veseli.
Iată calităţile fructelor acestui arbore al vieţii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care vorbeşte Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout. Kether e sămânţa care conţine toate posibilităţile arborelui; Hokmah, e sâmburele care care se divizează pentru a lăsa să iasă mica plantă: Binah; Hesed, este trunchiul; Gebourah, ramurile; Tripheret, mugurii; Netzach, frunzele; Hod, florile; Iesod, fructul; şi Makout, sămânţa, care, plantată în pământ, va da un nou arbore. Aici, din nou, vedeţi o aplicaţie a legii: ce e jos e ca ce e sus, şi veţi înţelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împărăţia lui Dumnezeu (Malkout) cu grăuntele de seneve, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin să se adăpostească păsările cerului.
Sfântul Ioan spunea că frunzele arborelui vor servi la tămăduirea popoarelor. Veţi vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar şi frunzele de asemenea, şi chiar şi rădăcinile.
Rădăcinile, înfipte în cele două maluri ale fluviului vieţii de care vorbeşte Sfântul Ioan, sunt deci ansamblul nervilor şi ganglionilor situaţi de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Coloana vertebrală leagă cerul şi pământul, cerul nostru şi pământul nostru. Izvorul fluviului se află pe culmea muntelui: “Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului”. Capul, e cerul şi pântecul pământul. Pe pământ arde un foc care provoacă din timp în timp erupţii violente vulcanice. Ori, acest foc se găseşte, de asemenea, la baza coloanei verticale. Acest foc subteran, legat de pântec şi de sex, este forţa Kundalini. Pentru moment, coloana vertebrală nu are la oameni decât funcţie anatomică şi fiziologică; puterea ei spirituală nu e trezită. Numai Iniţiaţii au reuşit să anime coloana lor vertebrală pentru o imensă muncă spirituală şi magică graţie trezirii forţei Kundalini.
Forţa Kundalini doarme la baza măduvei spinării, ea este mama care a creat universul, “cea mai puternică dintre forţe” cum o numea Hermes Trismegistul. O dată trezită, ea se poate dirija în sus, sau în jos. Dacă ea se dirijează în sus, fiinţa va beneficia de o mare dezvoltare spirituală, dar dacă ea se dirijează în jos, aceasta poate să antreneze rezultate foarte supărătoare. Acel care, fără a fi pur şi stăpân pe el, trezeşte forţa Kundalini, devine pradă unei pasiuni sexuale dezlănţuite, care-l antrenează cu o viteză vertiginoasă spre abis, şi unei ambiţii nemăsurate care îl face să se opună lumii întregi. De aceea este de sfătuit discipolii să nu fie tentaţi să trezească forţa Kundalini înainte de a fi lucrat asupra purităţii şi smereniei. Pentru că această forţă, cea mai puternică dintre toate, poate la fel de bine să distrugă decât să creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezită la mai multe nivele: putem să o trezim de şapte ori pentru că ea doarme şapte somnuri, ea e ascunsă sub şapte învelişuri ale materiei.
Într-un anume fel, e uşor să trezeşti Kundalini, dar unde şi cum să o dirijezi e mult mai dificil şi e chiar esenţialul. Direcţia pe care o va lua Kundalini nu depinde de voinţa omului, ci de calităţile şi virtuţile sale. Când şarpele Kundalini se trezeşte, el se îndreaptă spre partea care îi oferă hrană. Dacă partea inferioară îi oferă această hrană, acolo se îndreaptă, şi totul e pierdut, e prăpastia, adevărata prăpastie. În timp ce dacă şarpele e atras de partea superioară, el se îndreaptă în sus.
Urcarea forţei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul măduvei spinării. De o parte şi de alta a canalului Sushuma, cele două canale Ida (polarizat negativ şi legat la Lună) şi Pingala (polarizat pozitiv şi legat de soare) se ridică într-o mişcare de spirale întretăiate. Curentul Ida ajunge la nara stângă şi curentul Pingala la nara dreaptă. De aceea, exerciţiile de respiraţie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea forţei Kundalini.
Pentru că, astupând nara dreaptă, aspiraţi aer prin nara stângă, produceţi astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traversează şi centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, şi produce vibraţii uşoare care tind să o trezească un pic. Astupând nara stângă, aspiraţi aer prin nara dreaptă, curentul va trece prin canalul Pingala, şi el, de asemenea, va da câteva impulsuri forţei Kundalini. Şi aşa mai departe… Deci, practicând în fiecare dimineaţă exerciţiile noastre de respiraţie, puteţi, încet, să treziţi forţa Kundalini. Dar nu trebuie prelungite aceste exerciţii.
Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, până la introducerea unui fir de argint într-un loc pe care nu am să-l numesc. Unii făceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forţe!
Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentaţi să trezească Kundalini, ci de a trăi o viaţă pură, în acord cu legile divine. Ea se va trezi atunci când va veni momentul, nu trebuie grăbit acesta. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru că această forţă e asemenea unui foc, care poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului. Când totul se desfăşoară natural, fără şocuri, omul se trezeşte în armonie la conştiinţa lumii divine.
… Eu simt în voi o imensă dorinţă de a face eforturi pentru a ajunge la această trezire a conştiinţei. Puteţi începe lucrul, dar trebuie să fiţi foarte prudenţi, foarte raţionali, şi să nu vă lansaţi fără o direcţie, dacă nu, riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi. Deci, nu vă grăbiţi, aceasta va veni cu blândeţe, încet-încet. Tot ce avem aici ca exerciţii, practică, sunt exerciţii din yoga, care vă vor permite într-o zi să treziţi forţa Kundalini. Mulţi cred că pentru a găsi spiritualitatea adevărată trebuie să meargă în India, dar trebuie de asemenea să ştie că învăţământul Fraternităţii Albe Universale, care e adevăratul învăţământ a lui Cristos, ne aduce o yoga modernă, adaptată Occidentalilor.
Înţelepţii Indiei spun că înainte de trezirea şarpelui Kundalini yoghinul trebuie să-şi elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viaţă pură, prin exerciţii potrivite, el curăţă acest canal. Această curăţire e necesară pentru că, odată cu trezirea şarpelui Kundalini, el începe să activeze întreaga viaţă psihică a omului; este un foc aşa de intens, care arde tot. De aceea drumul său trebuie să fie eliberat de toate impurităţile şi obstacolele, pentru ca el să poată trece rapid, fără stricăciuni pentru om şi să atingă centrul coronal, chakra Sahasrara.
Şi ce spune Iisus în Evanghelii? “Străduiţi-vă să intraţi prin poarta strâmtă”, sau “Mai repede trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împărăţiei Cerurilor” (pentru comentarii asupra acestor versete, a se vedea “Un nou înţeles al Evangheliilor – colecţia Izvor). Aceste două fraze au o semnificaţie foarte profundă: ele arată că într-adevăr canalul central e aşa de îngust, încât forţa care aduce iluminarea nu poate să treacă dacă fiinţa nu e pură. Dacă aveţi prea multe lucruri în buzunare, nu puteţi băga mâinile, trebuie să vă debarasaţi de toate acestea. Vedeţi, yoghinii Indiei, Evangheliştii spun aceleaşi adevăruri. Ei bine, acestea sunt adevărurile pe care le aprofundăm în Învăţământul Fraternităţii Albe Universale. ”

Omraam Mikhael Aivanhov

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

 

Simțurile și dincolo de ele…

„Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie de dulce…“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de la cel mai grosier la cel mai subtil.
Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare… Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.
Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze, să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său… Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.
Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.
Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc… El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.
Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge… E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.
Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi boli, studiază – mai mult răul – de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.
Omenirea îşi continuă, încă, coborârea… Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a studia binele.
Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm! „

Omraam Mikhael Aivanhov

 Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella

 

 

Formele gând...

Rămâne bine stabilit că atunci când un om gândeşte, emite şiruri nesfârşite de forme-idei, care părăsind fiinţa umană se propagă prin spaţiu. La ieşirea din corpul duhului, ideile penetrează materia eterică, aflată peste tot în univers. Din această cauză materia eterică ce umple universul intră în vibraţie ondulatorie, sub forma unor sfere concentrice. Materia fluidică a spaţiilor nesfârşite este asemănătoare apei unui imens ocean. Prin urmare undele fluidice mentale pot fi comparate cu undele create de o piatră aruncată în apă, unde care pe măsură ce se îndepărtează de locul contactului dintre piatră şi apă, pierd tot mai mult din amplitudinea oscilaţiilor. Fenomenul propagării formelor-idei se aseamănă şi mai mult cu vibraţiile produse de limba ce loveşte clopotul unei biserici, vibraţii care pun în mişcare aerul ce se mişcă sub forma unor unde sferice concentrice.

La fel se petrece şi cu gândirea noastră. Ea joacă rolul clopotului, care, vibrând, pune în vibraţie materia subtilă mentală, risipită în universul nostru. Aceste unde ale materiei mentale întâlnesc mii şi milioane de alte unde, trecând unele prin altele fără să-şi perturbe vibraţiile şi fără să-şi devieze sensul mişcării. Fenomenul se aseamănă cu fenomenul fizic numit interferenţă, când undele de lumină trec unele prin altele fără să se deformeze. Se înţelege că puterea de propagare a undelor mentale este direct proporţională cu puterea prin care ideile au penetrat această materie şi au pus-o în mişcare; la rândul lor, ideile vor avea o vibraţie, o forţă, cu atât mai mare, cu cât ele aparţin unei game mai înalte din seria nesfârşită de idei create de duh.

Anumite împrejurări – ca de exemplu apropierea de sistemul nostru a unei comete, stările de opoziţie sau conjuncţie ale unor planete, efluviile magnetice mai mari ori mai slabe ale stelelor etc. – produc agitaţii în oceanul fluidic al universului. In acest caz, propagarea undelor ce vor purta ideile emise de duh va fi, oarecum, paralizată. In Cer totul se petrece asemănător ca şi pe pământ. Aceleaşi legi domnesc în toate lumile, de toate gradele, bineînţeles adaptate mediului respectiv. In zilele când magnetismul cosmic, solar sau planetar este mai mare, aerul e agitat şi sunetul clopotului de la biserică moare la o mică distanţa de el. Daca aerul e liniştit, vibraţiile clopotului se propagă în depărtare, fiind auzite până în satele vecine. Acelaşi fenomen se petrece şi cu propagarea ideilor noastre prin spaţiu. Când atmosfera mentală este calmă, gândirea noastră e purtată pe undele materiei mentale, până la locul destinat, impresionând destinatarul gândului nostru. Ziua, din cauza căldurii solare, aerul vibrează. Datorită curenţilor fluidici se produc agitaţii în atmosfera materiei mentale, motiv pentru care gândirea noastră nu străbate prin oceanul fluidic decât foarte greu şi la o distanţă apropiată. Noaptea, când aerul este mai liniştit şi materia gândurilor e mai calmă, ruga noastră, sugestia noastră, poate străbate prin oceanul fluidic la distanţe de zeci de ori mai mari decât în timpul zilei. Iată de ce se recomandă ca rugăciunea să o înălţăm la miezul nopţii. Ea va străbate spaţiile până la Soarele nostru, de unde anumite duhuri, îngeri-solari, au datoria să o transmită mai departe, prin tot universul, până la centrul Sferei divine, sediul Tatălui creator.

Când un om analizează ceva, face o reflexie, meditează asupra unei probleme oarecare, el creează idei. Ele neavând nici o destinaţie, ieşind din corpul eteric al omului, vor rămâne în jurul său, formând o atmosferă de gânduri în jurul capului. Cât timp acest născocitor de idei va fi activ, preocupat de diferite probleme ale vieţii, aceste idei nu vor avea nici un rol, nu pot produce nici un efect; insă de îndată ce creatorul lor va fi liniştit, cu mintea liberă, aceste idei, prin vibraţia lor, vor pune în vibraţie materia sa mentală, generând idei similare, cu aceleaşi forme, muzică şi culori, care emise în afara lor, le vor întări pe cele preexistente. Acum forţa lor a devenit dublă. Cu o alta ocazie, ideile vor lucra din nou asupra mentalului acestui om, şi gândul său va fi preocupat mereu de aceleaşi idei, bune sau rele, până într-o zi, când îl vor decide la o acţiune corespunzătoare acelei gândiri sau serii de idei.

Pentru a ilustra şi mai bine influenţa gândului asupra noastră, să luăm două exemple. Cineva a fost nedreptăţit sau păgubit de un altul. In mintea păgubaşului sau a nedreptăţitului s-a născut ideea de ură, de răzbunare. Această gândire a dat naştere unor forme-idei, care stau în preajma lui. Din timp în timp, aceste forme-idei se furişează în interiorul, în mentalul său, iar spiritul, amintindu-şi de paguba, de nedreptatea ce i s-a făcut este răscolit de ideea răzbunării. Gânduri noi întăresc pe cele dintâi, până când ideea urii şi a răfuielii, lucrând mereu asupra mentalului său, îl determină să execute fapta răzbunării, ce îi încolţise în minte. Astfel, într-una din zile, loveşte, rănind grav, sau ucigând pe cel care l-a nedreptăţit. Nefericitul crede că şi-a făcut dreptate, uitând că nu are dreptul să judece faptele omului pedepsite sau nepedepsite de legile omeneşti.

Iată de ce se impune să examinăm din timp în timp, ce fel de idei aleargă prin mintea noastră, şi de îndată ce constatăm că ele sunt de o calitate inferioară sau josnică, să trecem la alte idei, adică să căutăm să le gonim din mentalul nostru, pentru a nu ne mai influenţa. Dar este posibil ca gândul nostru să fie destinat pentru o anumită persoană. In acest caz, această formă-gând se îndreaptă, prin spaţiu, asemenea unui glonţ, până la persoana respectivă, şi dacă o va găsi liberă, se va introduce în corpul gândurilor ei şi de acolo va lucra asupra spiritului, producând anumite efecte, după natura şi destinaţia formei-gând. Dacă persoana destinatară este ocupată, forma-gând va sta în preajma ei până în momentul când, devenind liberă, se strecoară în interior şi o influenţează.

La fel, gândurile de iertare se duc ca o săgeată catre persoanele destinate, dar e posibil la unele persoane, din cauza naturii lor răutăcioase, mintea fiindu-le mereu într-o furtună, sa respinga formele-idei de iertare. Ele revin la autorul lor, dar în drumul lor de întoarcere – pe firul magnetic pe care au fost emise – atrag din spaţiu fluide mentale de acelaşi grad superior, acoperind cu binecuvântare emiţătorul. Acest om iertător a rupt orice legătură karmică cu acel spirit inferior, pentru că l-a iertat, iar pentru gestul său sublim a fost urcat pe o treaptă spirituală superioară.

Amintiţi-vă mereu că cea mai mare forţă din lume este ideea sau gândul. Cu gândul a creat divinul Tată tot ce vedem şi nu vedem, dar ideea cea mai sublimă este rugăciunea. In bucurie, mulţumiţi prin rugă Tatălui, în nenorocire, înălţaţi-vă gândul la Cel care conduce şi ţine în mână tot universul. Ideile rugăciunii se înalţă spre Centrul divin şi de acolo coboară o rază strălucitoare, care te scaldă dându-ţi sănătate în boală, ajutor în primejdie, mângâiere în durere, linişte şi pace sufletului tău zbuciumat.

Transmiterea şi puterea gândului a fost cunoscută cu mii de ani în urmă de marii preoţi din India, Chaldeea şi Egipt, dar dezvăluirea ei se pedepsea cu moartea, deoarece, dacă prin puterea gândului înţeleptul putea face bine, omul nepriceput putea face cel mai mare rău semenului său. Legile divine nu sunt scrise peste tot, dar încălcarea lor aduce asupra celui care a păcătuit toata greutatea lor. Vai de duhul care va întrebuinţa puterea gândului pentru a nenoroci pe altul!Exista cazuri cand prin puterea gândului, a rugăciunii, se poate vindeca un bolnav. In diferite centre parapsihologice de pe glob se recurge la vindecarea sau eliberarea de vicii pe calea magnetismului, dar tot prin intermediul ideii. In acest scop, bolnavul este adormit, hipnotizat de către un magnetizor. După ce a fost complet adormit, i se spune: „Ai fost bolnav, dar de acum boala va trece, mâine vei fi mai bine, poimâine mai uşurat, iar peste trei zile vei fi complet vindecat.” Dacă e vorba de un viciu, i se sugerează să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai fure etc. De cele mai multe ori, dacă n-au intervenit alte împrejurări, această metodă a dat rezultate frumoase.Ca orice în lume, obişnuinţa, buna educare duc la perfecţiune. Astfel şi corpul mental trebuie silit să lucreze ordonat, atent şi metodic. Suntem chemaţi să facem tot posibilul ca materia mentală să devină din ce în ce mai fină. In acest scop, vom hrăni corpul mental cu ideile unor conferinţe morale, ştiinţifice şi filosofice. Vom citi lucrările de seamă ale marilor gânditori ai omenirii. Dar mai presus de toate, ceea ce contribuie cel mai mult la fabricarea şi subtilizarea materiei mentale, este propria noastră gândire, reflectarea la ceea ce am făcut şi urmările ei, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la vorbele şi faptele celor cu care am venit în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut ei să zică etc. Deosebit de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre, când examinăm natura şi ordinea din ea.

Gândind mereu la probleme abstracte, filosofice, ne vom obişnui într-o asemenea măsură cu acest grad înalt de gândire, încât ideile banale sau josnice ne vor provoca neplăcere. O conversaţie trivială ne va determina să plecăm din acel mediu. Obişnuit cu adevărul, mentalul nostru nu mai e capabil să emită minciuna. Cantitatea de cunoştinţe acumulate ne face mai înţelept, aşa că zâmbim de milă când primim explicaţii şi argumentări care denotă o desăvârşită ignoranţă a naturii omeneşti şi a legilor naturii. Spiritul se va ascuţi într-o asemenea măsură, încât prin inducţie sau prin deducţie, întrevedem sau descoperim adevărul în toate situaţiile şi împrejurările cele mai complexe.

fragment  Din tainele vietii si ale universului – Scarlet Demetrescu

 Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 

Meridiane energetice ...

Meridianele energetice – asa cum sunt descrise in acceptiunea chineza – fiind linii de camp in campul morfogenetic al fiintei umane, se gasesc localizate la nivelul corpului eteric. Biocampul uman prezinta mai multe astfel de structuri, denumite “vehicule” in gandirea hindusa, avand functia de interfete cu lumile subtile in care fiinteaza si evolueaza.

Meridianele energetice se proiecteaza pe de o parte in corpul fizic drept ghiduri de unda din cristale lichide – in lichidul intracelular, pe de alta parte se proiecteaza drept linii de camp cu frecventele armonicilor superioare in “corpurile superioare” ale anatomiei subtile, la nivelurile corespunzatoare. Acolo unde formeaza “noduri de camp” sau se intersecteaza de 7 ori – adica intr-un “vartej” prin 7 “corpuri”, apare un punct de presopunctura / acupunctura, intersectia a 14 meridiane – doua linii de camp suprapuse prin cele 7 straturi ale fiintei umane – determina un centru energetic minor, numit chakra secundara, iar intersectia a 21 de meridiane = 3×7 determina un centru energetic major, denumit chakra principala.

Denumirea de Chakra provine din limba sanscrita si are semnificatia unei roti – “chakra” inseamna “invarteala” . Chakrele “eterice” se proiecteaza la suprafata corpului eteric, cam la 6-10 mm departare de piele, de grosimea unui deget. Ele pot fi percepute vizual ca niste adancituri structurate, cu aspect de farfurioara sau de palnie, care se invart rapid, ca niste sorburi prin care se leaga “corpurile energetice”, insotite de irizatii luminoase.

Prin chakre curge Qi-ul sau Prana, flux energetic de importanta vitala pentru corpul eteric. Practic, fiecare vietate si deci fiecare persoana dispune de asemenea chakre, chiar daca aspectul si functionarea lor difera considerabil de la individ la individ. Cand dezvoltarea chakrelor este deficitara, acestea prezinta o slaba radianta iar particulele eterice se invart in dizarmonie, functia lor fiind rezumata la “relanti”, adica numai la transmiterea energiei prin deschiderea si legaturile chakrelor in straturile corpurilor subtile. Daca pe de alta parte individul este echilibrat si elevat spiritual, chakrele stralucesc si emit o lumina oritoare, vibranta, asemanatoare stelelor. Dimensiunile chakrelor variaza de la om la om si la acelasi individ in functie de starea sa de moment, cu diametre cuprinse intre latimea unui dyeget si un lat de o palma – intre 3 si 20 de cm.

La nivelul corpului eteric chakrele exercita doua functii vitale:

Vehiculeaza prana in interiorul vehiculului vital – corp fizic + corp eteric
Retransmit calitatile si impulsurile venite de la corpul emotional – corpul imediat urmator celui eteric – catre corpul vital – corpul fizic impreuna cu fiziologia acestuia.Putem spune ca centrii energetici reprezinta porti de comunicare subtile intre diferitele corpuri, aferente diferitelor planuri ale existentei. Chakrele preiau prana sau fluxul purtator de energie vitala Qi din straturile superioare ale existentei, apoi o filtreaza si o distribuie prin meridianele energetice catre sistemele si aparatele functionale ale fiintei vii – sistemul nervos, glandele endocrine, sange si limfa, apoi catre tesuturi, fiecarei celule in parte.

Structura chakrelor se regaseste la nivele din ce in ce mai fine, in organe, tesuturi si pana la nivel celular in parte. Practic, fiecare celula reflecta armonia subtila prin chakre minuscule corespondente si prin corpuri energetice miniaturale aferente.

Chakrele secundare se proiecteaza si ele pe suprafata corpului fizic: cate una in spatele fiecarui ochi, cate una in fata fiecarei urechi, cate una deasupra fiecarei clavicule, cate una pe fiecare san, una deasupra timusului, una in zona ficatului, una in regiunea stomacului, doua legate de complexul splina-pancreas, cate una in legatura cu fiecare gonada, cate una in fiecare palma, cate una inapoia genunchilor si cate una in talpa fiecarui picior. La articulatiile mainilor si picioarelor – glezne – sunt localizate chakre tertiare, care constituie proiectii ale chakrelor din palme si din talpi.

Cei 7 centri energetici principali sunt proiectati de-a lungul coloanei vertebrale in zona perineului – la coccis, zona sacrala, cea a plexului solar, a inimii, a gatului, a fruntii  si a crestetului capului. Centri energetici principali sunt specializati si coordoneaza functiile uneia dintre glandele endocrine ale corpului fizic si cele ale unui plex nervos apartinand sistemului nervos autonom vegetativ = simpatic + parasimpatic.

Determinat de traume sau deviante de comportament in viata unui individ, aceste vartejuri energetice de camp se pot bloca integral sau partial, datorita perturbarilor campurilor si a proiectiilor acestora in planurile existentiale. In asemenea cazuri, plexurile nervoase functioneaza distorsionat, asa ca glandele endocrine nu pot functiona la intregul potential iar apoi receptorii nervosi semnaleaza durere,  provocand suferinta corpului fizic.

Cu toate ca fiecare chakra este caracterizata de o frecventa dominanta de culoare, fiecare chakra emana toate culorile spectrului – armonici inferioare si armonici superioare asociate valorilor proprii ale frecventei de lucru. Pornind de la centrul bazal sunt caracteristice urmatoarele culori dominante: radacina-rosu, sacral-oranj, ombilical-galben, la inima-verde, baza gatului-albastru, frunte-indigo si crestet-violet/argintiu-auriu.

Pe langa culorile caracteristice planului existential in care se manifesta, fiecare fiinta prezinta frecvente proprii asociate cu propriul sau mod de manifestare, care insa respecta legile armonicitatii matematice – constituind armonici superioare ale propriei fundamentale. In alte spectre de frecvente acestora le corespund armonice conjugate, de exemplu fiecarui centru ii corespunde un sunet de tonalitate absoluta si un timbru relativ asociat, intr-un fonem numit “mantra” = cantare sacra, sunet sacru in sanscrita.

Sursa: Energetica Viului – introducere in bioenergetica

Radu Drăgan

 Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 

Păcatul ….

Mulți consideră atunci că viața lor a dat greș și se aruncă cu atât mai năvalnic în plăceri amețitoare sau într-o viață de muncă înverșunată, sau îi apucă melancolia și bolile nervoase. Vindecarea desăvârșită a acestor tulburări sufletești este cu putință numai cu ajutorul  credinței. Dar, fiindcă aici vorbim despre oameni care au uitat drumul spre Dumnezeu, vom spune numai următoarele:

Există o renaștere chiar și după cea mai grea cădere, există putința de a repara greșeala și păcatul, există, pentru orice om, un drum care duce la ispășirea purificatoare. Cea dintâi condiție pentru aceasta este groaza omului de sine însuși, umilința adâncă, mărturisirea deplină a păcatului.De aici, răsare de la sine nevoia elementară de ispășire, care nu-i doar un produs artificial al propovăduirii religioase, ci își are izvorul în puterea și setea de primenire a naturii umane. Fără spovedanie, căință și ispășire nu există progres lăuntric pentru om, iar marea lui capacitate intelectuală este seacă și stearpă fără acel progres lăuntric, care izvorăște din conștiința greșelii și din ispășire. Lipsurile, eforturile și suferințele pe care omul și le impune singur, ca să arate vechiului său eu puterea unei voințe noi, este pentru el singurul mijloc de a se elibera de sine, de a se înălța deasupra lui însuși. Fără aceasta nu există decât lâncezeala și putreziciunea lăuntrică. Omul care mai are un sâmbure sănătos simte nelămurit că pasiunea năvalnică și dorul bolnăvicios de viață pot fi ținute în frâu numai prin îngrădiri și lipsuri dureroase. În acest înțeles, Socrate numește pedeapsa doctoria sufletului și spune: Cine a săvârșit o nedreptate trebuie să se grăbească să se ducă singur la judecător, ca și cum ar fi vorba de un doctor, pentru ca nu cumva răul să se încuibeze în suflet, să-l umple de tainica-i otravă și să ajungă fără leac. Să comparăm spiritul care domnește în marile tragedii antice cu spiritul de astăzi și vom simți cum omul din zilele noastre și-a pierdut într-o măsură de neiertat acea nevoie elementară de purificare, atât de vie în oamenii de altădată, și care a dat creștinismului avânturile lui cele mai adânci.

Unde mai întâlnim acel fior grozav în fața păcatului, acea sete arzătoare de a se spăla de păcatul săvârșit printr-o suferință impusă de bună voie? Avem o civilizație foarte dezvoltată în ce privește săpunul, suntem foarte simțitori la orice lipsă de curățenie exterioară; groaza de pângărirea lăuntrică însă a dispărut, am ajuns foarte îngăduitori față de faptele și de nepăsarea noastră. În învălmășeala generală a epocii, deosebirea tragică dintre bine și rău s-a pierdut, iar păcatul ajunge o simplă pățanie, de care uneori mai ești și mândru.

Pentru cercuri tot mai largi ale umanității dispare acel fior de purificare, izvorât odinioară din adâncurile unei concepții religioase a vieții și care îl făcea pe om să lupte cu sine însuși și cu păcatele lui. E un semn că sufletul este, în adâncul lui, neprihănit, când omul are încă năzuința și puterea ca printr-o spovedanie și o osândire de sine neînduplecată să-și treacă oarecum păcatele prin foc, și, printr-o ispășire ce și-a ales-o singur sau a primit-o de bunăvoie, să întărească și să închege în sufletul său o străduință mai înaltă.

Cine este în stare să o facă își păstrează o tinerețe veșnică, apărându-se astfel de acea împietrire a sufletului în care cad atâția oameni încă din anii cei fragezi, din cauza mulțumirii de sine și a tihnei. Există oameni care evoluează și alții care vegetează, unii activi, alții pasivi. Numai cine poate să se cerceteze pe sine, să se umilească și să se căiască, acela evoluează și se înalță față de sine și față de viață, trece de la starea pasivă la starea activă.

Fr.W.Foster – Îndrumarea vieții

 

 Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.