Îngerul păzitor este cel care ne inspiră, ne ghidează, ne apără
în mod tainic. Principala misiune legată de fiinţa umană pe care
o protejează este de a o îndruma spre lumina şi eternitatea lui
Dumnezeu.
În funcţie de nivelul spiritual, omul are
un înger păzitor care aparţine uneia din cele 9 ordine angelice
(serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, virtuţi, stăpâniri, întâietori,
arhangheli sau îngeri). Protectorul aparţine Serafimilor doar în
cazul celor care au venit pe lume cu un nivel de îndumnezeire
extraordinar de elevat. Cei care au de îndeplinit misiuni eroice sunt
îndrumaţi de îngeri păzitori dintre Stăpâniri sau Virtuţi. Majoritatea
fiinţelor umane însă au îngeri păzitori din ordinul cel mai apropiat
de planul fizic, îngerii.
Atunci când fiinţa pe care o au în pază se orientează cu tot
imensă. În astfel de cazuri tot mai mulţi îngeri din ordinele
superioare se alătură îngerului păzitor. E de la sine înţeles că o
persoană poate avea astfel nu unul, ci mai mulţi îngeri păzitori,
pentru că atunci când atinge stadiul ultim de desăvârşire, toţi
îngerii de lumină ai creaţiei vin să îi dea sprijin în acţiunile ei
spirituale. Înmulţirea îngerilor păzitori direct proporţional cu nivelul
nostru de evoluţie spirituală este normală, deoarece cu cât ne
apropiem de Absolut, de Dumnezeu, testele şi încercările la care
suntem supuşi sunt tot mai dificile.
Fiecare înger păzitor este diferit de oricare alt înger păzitor, aşa
cum noi oamenii, suntem unici, fiecare, în felul nostru. Existând o
legătură aparte între noi şi înger, legătură din iubire pură şi
sublimă, necondiţionat ă, noi vom dobândi în mod empatic, diferite
caracteristici sau înzestrări spirituale ale lui.
Orice aspect spiritual ne dorim, orice calitate vrem să o dezvoltăm
în noi, rugând-l pe înger să ne ajute în dobândirea ei, ea devine
astfel în scurt timp realitate. Aceasta dacă ne rugăm plini de
credinţă, dezvoltând totodată suficient discernământ astfel încât
să ştim ce ne este necesar spre a reuşi în misiunea pe care o
avem de îndeplinit în viaţă. Fiindcă fiecare fiinţă umană se naşte
spre a realiza un anumit lucru, spre a accede la un anumit nivel al
evoluţiei spirituale, spre a ajuta umanitatea într-un anumit aspect.
În concluzie, fiecare are o menire pe care trebuie să o realizeze.
Spre a deveni conştienţi de aceasta, un foarte bun ajutor îl putem
primi din partea îngerului nostru păzitor, care, trezindu-ne sufletul
şi luminându-ne mintea, ne face mai conştienţi asupra întregii vieţi,
în ansamblul ei, revelându-ne motivul pentru care ne găsim într-un
anumit moment, într-un anumit loc, adică aici şi acum.-Ilinca Gabriela-maestru in Terapia Vindecarii Cu Ingeri-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu